Suta de dolari
De GRID MODORCEA
Mi-aduc aminte că Marin Preda, în discuțiile pe care le-am avut, îmi vorbea adesea de suta de dolari, ca simbol al existenței, ca prag de trecere spre o situație mai bună. Idee pe care, de altfel, a și scris-o. Să fi fost în concepția lui, cum am numi noi azi, un semn al crizei? De ce lua el suta de dolari drept etalon al existenței, n-am înțeles și n-o să înțeleg vreodată. Fiindcă aici, la New York, etalon este altceva, altă cifră, altă sumă: peste tot există un afiș, publicat și pe Internet, cu imaginea unui măr pe care scrie: "If You Make Less Than $45k/ Year, You May Qualify For A Grant To Go Back To School", adică dacă nu cîștigi 45 de mii de dolari pe an, să te înscrii din nou la școală, să te recalifici, să înveți cum se fac banii, cum trebuie să depășești granița celor 45 de mii de dolari. Deci trebuie să cîștigi peste 2 mii de dolari pe lună, ca să depășești acest prag. Gîndiți-vă că, în România, pensia medie este de 3.600 de dolari pe an. Vă dați seama că nici un pensionar român nu visează să atingă suma de 45 mii de dolari, care aici este nesatisfăcătoare, rămîi repetent dacă nu cîștigi mai mult!? Cu 45 de mii de dolari pe an intri în rîndul codașilor, ba chiar și cei cu ajutor de șomaj o duc mai bine. Prin urmare, aici sînt cursuri de reciclare, unde ești învățat să stăpînești mai bine meseria pe care o știi, pentru a putea fi mai eficient, pentru a putea cîștiga mai mulți bani. Important este să comunici la ce te pricepi și profesorii te vor iniția în toate căile legale ale meseriei tale, ca să poți cîștiga decent. Aceste cursuri de pregătire și aprofundare a unei meserii sînt gratuite, nu te costă nici un ban. Este doar un exemplu prin care americanii, liderii lor, încearcă să-i ambiționeze pe oameni, dar din cîte mesaje primesc din România sau citesc pe Internet ce se scrie în presă despre țara noastră, nimeni, nici un guvernant nu este cu adevărat interesat ca românii s-o ducă mai bine.
Tot la suta de dolari a lui Marin Preda trag. Așa cum înțeleg de aici lucrurile, lumea de acolo se comportă ca și cum nu ar avea probleme, ca și cum în România nu e nici un fel de criză, dacă problemele sînt legate numai și numai de moțiuni, de ciolanul puterii, de ambițiile deșarte ale unui parlamentar sau altul, ale unui partid sau altul de a confisca anumite drepturi, de a-și impune oamenii. Am citit interviul Hertei Muller despre lipsa de implicare a așa-zisei elite intelectuale, total separate de problemele civice. Știu cît de dramatică e situația în cultură, dar bani sînt doar pentru unii. Privind lucrurile de aici, nu observi decît lucruri flagrante, dar care nu deranjează pe nimeni în țară, toți le consideră normale. Toate aberațiile sînt incluse într-o stare de normalitate originală, existentă numai la noi. Pe nici un guvernant nu-l interesează țara și democrația. E o descentralizare antidemocratică, în care favorizați sînt numai unii. Priviți numai unde se duc banii de la ICR sau CNC. Haosul care s-a instalat substituie patriotismul și democrația. Oamenilor incompetenți de la putere le convine o astfel de situație, fiindcă nu-i obligă cu nimic. Și întrucît ei au învățat să se aleagă pe ei înșiși, nu e nici o problemă să fie veșnic la guvernare. Nimeni nu-i va da jos atîta timp cît nu funcționează democrația. Expresia "sistem capitalist care funcționează" nu poate fi aplicată în România, exprimă o realitate care nu este trăită de români, nu este cunoscută de ei, fiindcă în România nu există nici un sistem, dărîmite unul capitalist, democratic, cu legi care să funcționeze, cu drepturi ale omului sau cu o economie prosperă, care să se vadă pe piața! De aceea, și azi românii au aceeași țintă, aceeași limită de existentă, suta de dolari. Iar suta de dolari este un prag al umilinței. Aici am înțeles cum poate fi învinsă umilința. Idee pe care am s-o dezvolt cu alt prilej. Din anii '50, cînd a lansat Marin Preda această cifră-limită, România n-a mai avansat. Fiindcă dacă cineva o să-mi spuna că s-a depășit suta de dolari, că e vorba de 300 de dolari, am să-i răspund că e tot un drac, la proporțiile salariale de aici, 300 de dolari nu înseamnă nimic. În mod curent, în America, oamenii care stăpînesc meseria cîștigă cam 5 mii de dolari pe lună. Sînt alte realități, alte criterii, bazate pe o singură normă: profesionalismul. Competiția și concurența sînt pistoanele principale ale funcționării sistemului. Iar aici se muncește, nu glumă. Nonstop. Chiar de Memorial Day nu am văzut magazinele închise. Iar sîmbătă și duminică la fel. Mi-aduc aminte că era să fiu linșat în țară de o doamnă care lucrează la o galerie de artă aflată lîngă Cișmigiu și căreia am vrut să-i duc o lucrare într-o zi de sîmbătă. "Vai, sîmbătă, noi sîntem liberi, cine a mai pomenit să vină sîmbăta la lucru!". Ați auzit pe vreun guvernant sau sindicalist român să invoce această soluție, să propună să se lucreze sîmbătă pînă la sfîrșitul anului 2010, în loc să se amputeze salariile și pensiile?!
Copyright Tricolorul
Versiune de tiparit
Trimite pe email articolul
Pentru a comenta trebuie sa fiti conectat (logat). Apasati aici pentru a va conecta:
Login
Daca nu aveti cont va puteti face aici: Creaza un cont gratuit
