Traian Băsescu a scăpat situația din mînă
BULDOGUL VASILE BLAGA ÎL SFIDEAZĂ PE SCELERAT ȘI IA JOCUL PE CONT PROPRIU
De COOPERATIVA ,,OCHIUL ȘI TIMPANUL”
După o noapte în care nu a închis ochii decît după ce a fost injectat cu puternice sedative, Dictachiorul Traian Băsescu și-a chemat miercuri dimineață lacheii la ordine, în condițiile în care asumarea răspunderii pe măsurile de scădere a salariilor bugetare cu 25% și a pensiilor cu 15% a fost ratată la începutul acestei săptămîni.
Faptul că Emil Boc nu a reușit să angajeze în fața parlamentarilor aplicarea legilor genocidului național complică iremediabil situația și acestea s-ar putea să nu capete nici măcar avizul de constituționalitate, dacă el va fi cerut după data de 7 iunie, cînd trei judecători ai Curții Constituționale (Ioan Vida, Nicolae Cochinescu și Petre Lăzăroiu) vor fi înlocuiți la final de mandat. În aceste condiții, în jurul orelor 8, la Vila Lac 2 au fost convocați la o discuție-fulger Emil Boc, cele două metrese ale lui Pazvante Chiorul cocoțate în funcții de conducere ale Parlamentului, Roberta Anastase (președintă a Camerei), Anca Boagiu (vicepreședintă a Senatului), Mircea Toader, șeful grupului parlamentar PDL din Camera Deputaților, Vasile Blaga, precum și Gabriel Oprea, ministru al Apărării și omul de bază al lui Poppeye Groparul în manevrarea "independenților" din UNPR.
Ședința a fost una tensionată, în care Băsescu le-a reproșat celor prezenți că nu se implică îndeajuns pentru ca aceste legi să fie puse în aplicare cît mai repede. Pe toți cei de față i-a avertizat că dacă acest plan nu intră în vigoare, există riscul ca fiecare să-și piardă funcțiile, pentru că "pînă la anticipate nu mai e decît un pas". Mircea Toader, fost coleg de navigație cu Matrozul de la Cotroceni, a fost singurul care a îndrăznit să-i răspundă, explicîndu-i că "nu ne mai putem baza nici măcar pe ai noștri, Gabi (n.r. Oprea) zice că nici ai lui nu vor vota contra Moțiunii, ieri au votat în cameră toți pentru Dorneanu, iar Minea a rămas pe dinafară, ca să nu mai spun că ungurii sigur ne-au vîndut". Expunerea lui Toader i-a provocat Chiorului o criză de nervi, așa că a urlat la cei prezenți: "Aduceți-le aminte rahaților cine i-a făcut oameni și, dacă nu vor să voteze acum, facem liste și îi rezolvăm pe toți". După ce s-a mai calmat puțin, Nebunul le-a spus slugilor să facă tot posibilul ca, pînă cel tîrziu pe data 7 iunie, legile să fie în vigoare și să aibă avizul de legalitate al Curții Constituționale. După această dată situația se va complica "insurmontabil", la CC, pentru că instituția va trebui să aleagă un nou președinte, iar doi judecători apropiați PDL vor fi înlocuiți cu Valer Dorneanu și Teodor Meleșcanu, "ceea ce va dezechilibra votul". La final a dorit să aibă o discuție privată cu Vasile Blaga, dar Buldogul l-a refuzat politicos, spunîndu-i că are o întîlnire urgentă, dar că, dacă are să-i spună ceva, pot să vorbească la telefon și se vor vedea în următoarele zile. Refuzul lui Vasile Blaga i-a urcat sîngele în cap Bolnavului Național, care a părăsit încăperea vînăt de furie.
Sursele noastre spun că, după furtunoasa întîlnire, Băsescu a acuzat mai bine de o oră dureri de cap și puternice junghiuri în piept, medicii administrîndu-i un coktail de calmante, precum și o pastilă de Persantin, medicament dat, în general, celor cu probleme cardiace. Doctorii SPP l-au sfătuit pe Chiriașul de la Cotroceni ca, în următoarele ore, să nu facă nici un efort, pentru a putea face față primirii oficiale la Cotroceni a președintelui Georgiei, Mihail Saakashvili (tot portocaliu, și el, adică instalat de yankei), acțiune ce era programată pentru orele 15,30.
Copyright Tricolorul
Versiune de tiparit
Trimite pe email articolul
Ucenicul Diavolului
Traian Băsescu, între un tratament la Shanghai și un transplant de ficat la Viena
Banda celor 4 B se încaieră
BOC, BLAGA, ȘI BERCEANU AU PUS LA CALE UN PLAN SĂ-L ÎNFUNDE PE BĂSESCU...
Peste 500.000 de cărți de identitate emise de MAI au circulat în fals la scrutinul de la 6 decembrie
Pentru a comenta trebuie sa fiti conectat (logat). Apasati aici pentru a va conecta:
Login
Daca nu aveti cont va puteti face aici: Creaza un cont gratuit