Matrozul Chior își căpătuiește și fiicele, și amantele (că țara asta e moșia lu' mă-sa, tătăroaica)...
Anca Boagiu va fi numită ambasadoare în Franța, după Moțiunea de Cenzură
De COOPERATIVA ,,OCHIUL ȘI TIMPANUL”
Sîmbătă la prînz, mama copilului din flori al Dictachiorului Traian Băsescu i-a telefonat și l-a chestionat pe acesta asupra stadiului numirii ei în funcția vacantă de ambasador al României în Franța, cerîndu-i ca aceasta să fie făcută cît mai repede. Circa 10 minute ea i-a miorlăit la telefon lui Pluti (așa îl alintă, în sensul că e dus cu pluta) să urgenteze decretul:
"În două săptămîni ia și ăsta mic vacanță, se termină și sesiunea (n.r. - parlamentară) și vreau deja să plecăm, să se obișnuiască și el cu locul pînă în toamnă. Trebuie să îl înscriu la școală și de la sfîrșitul lui iulie îl înscriu la școala de vară, la cursuri de limbă, ca în toamnă să se poată înțelege și el cu profesorii și copiii".
Piratul i-a explicat metresei că, pînă la 30 iunie, va fi învestită în noua funcție, dacă situația nu se complică. Momentan, are nevoie de ea în Biroul Permanent al Senatului și la Moțiunea de Cenzură, unde orice vot va conta. Amanta l-a mai întrebat ce a făcut în Macedonia și cum se simte. Acesta i-a spus că "dracu' nu-i atît de negru cum pare" și că așteaptă concluziile investigației medicale. El a mai adăugat: "În orice caz, după ce se liniștește scandalul ăsta trebuie să mă internez, indiferent dacă aici (n.r. - la clinica din Skopje) sau în altă parte (n.r. - eventual la una din clinicile din Japonia). Medicii mi-au spus că nu mai pot amîna prea mult. Dacă era după ei, mă opreau acolo de alaltăieri". Pacientul Națiunii i-a mai explicat Ancăi Boagiu că, de o săptămînă, îi amorțesc picioarele în fiecare seară, le simte ca de gheață, iar durerile de cap au devenit aproape constante, indiferent de ce medicamente îi sînt administrate. "De ieri, de cînd am venit (n.r. - din Macedonia, de unde a sosit vineri dimineață), efectiv nu m-am putut da jos din pat", i-a mărturisit el.
Dincolo de această discuție, Matrozul i-a mai spus amantei să își facă timp să meargă pînă la jumătatea lunii iunie "dincolo", să-i facă un transfer bancar de 200.000, neprecizînd moneda, cel mai probabil euro.
"Dincolo", în limbajul celor doi, înseamnă Franța, unde, conform surselor noastre, Dictachiorul are în anumite bănci cîteva conturi pe numele metresei sale, Anca Boagiu. Bolnavul Național a mai sfătuit-o pe machidoancă să sune la Ioana (fiica mai mare), cu care să stabilească amănuntele tranzacției. Traian Băsescu nu bănuia că discuția purtată cu șmechera cu prune-n gură avea loc cînd aceasta era la o cafea, în compania unor prietene, care auzeau, ca și ea, ceea ce mugea dobitocul...
Copyright Tricolorul
Versiune de tiparit
Trimite pe email articolul
Ucenicul Diavolului
Traian Băsescu, între un tratament la Shanghai și un transplant de ficat la Viena
Banda celor 4 B se încaieră
BOC, BLAGA, ȘI BERCEANU AU PUS LA CALE UN PLAN SĂ-L ÎNFUNDE PE BĂSESCU...
Peste 500.000 de cărți de identitate emise de MAI au circulat în fals la scrutinul de la 6 decembrie
Pentru a comenta trebuie sa fiti conectat (logat). Apasati aici pentru a va conecta:
Login
Daca nu aveti cont va puteti face aici: Creaza un cont gratuit