Kapitalismul vesel

De GRID MODORCEA

La EuroCinema am putut vedea documentarul Kapitalism - reţeta noastră secretă, despre care se face mare caz, că ar dezvălui secretele apariţiei unor capitalişti precum Copos, Pădure, Vântu, Patriciu, Voiculescu sau Becali. Dar filmul nu este altceva decît o afacere plătită pentru a le face reclamă celor mai bogaţi oameni din România, inclusiv unui om de televiziune ca Dan Diaconescu. Majoritatea adevărurilor care se spun în acest film sînt cunoscute din mass-media, filmul nu aduce nimic, absolut nimic nou. Revedem aceiaşi îmburgheziţi, vîrfurile lor, cu prestaţiile cunoscute, selectate de autorul filmului, Alexandru Solomon, un evreu căruia probabil îi convine situaţia. El e la fel de vesel ca şi personajele pe care le prezintă, în frunte cu un alt farseur de presă, şugubăţul Diaconescu. Un secret pe care îl ştie toată lumea, nu e nici un secret. Mai degrabă am spune că filmul este o trecere în revistă a situaţiilor unor moguli, care ne fac scîrbă. Solomon nu are nici o scîrbă, iar această armă miraculoasă de investigare, documentarul, este folosită ca o formă ilustrativă. Nu trece dincolo de ambalajul portretistic. Încearcă să se folosească de desenul animat, pentru a ne arăta cum imperiul mogulilor este asemenea unor castele de nisip sau pentru a ne arăta cum e sfîrtecată România, numai că un film precum Umbra al lui Ion Truică a spus-o demult şi într-un limbaj metaforic mult mai percutant. Ne aşteptam ca autorul să pătrundă în culisele unor afaceri, să facă dezvăluiri serioase, aşa cum făcuse în documentarele anterioare. Nu e nici un secret, de pildă, să dai o cifră sau alta, cîte milioane are unul sau altul, sau să scrii că în România 32 la sută din PIB revine corupţilor. Explicaţia ar fi că virtualii corupţi, văzînd că nu li se întîmplă nimic adevăraţilor corupţi, că de 20 de ani nimeni nu este pedepsit, au urmat şi ei această cale veselă, hoţia. Restul populaţiei e alcătuită din fraieri şi resemnaţi. Iar cei cinstiţi, revoltaţii, au plecat, fac parte din cei 4 milioane de români aflaţi în afara ţării. Filmul are pe generic producători francezi, ceea ce însemană că Occidentul este interesat să afle cum a fost posibil ca într-una din cele mai sărace ţări din UE să existe cel mai mare număr de îmbogăţiţi. Care e secretul? Secretul nu ni se spune, însuşi autorul filmului comentează că nu a înţeles cum a fost posibilă trecerea de la proprietatea de stat la proprietatea privată. El nici nu se întreabă de ce aceşti umflaţi pe care îi chestionează, repetă că în România există un mit, că averile s-au făcut prin hoţie. Asta spune şi Patriciu, şi Pădure, care îi răspunde unui prieten cînd îl întreabă dacă mai e ceva de furat.

Deci, hoţia ar fi un mit. Şi Patriciu, Voiculescu şi ceilalţi sînt cuprinşi de o veselie neobişnuită, spunînd că se simt bine în România, că se distrează, Patriciu, arhitect fiind, chiar arată că ştie să deseneze. Şi ce credeţi că desenează el? Peşti, balene şi caracatiţe! Aşadar, pentru ei România e ţara lui dolce far- niente, o mare veselie pe baza proştilor! V-am făcut-o, fraierilor! Mi-a venit în minte ce spune marele rabin în filmul fraţilor Coen, Un om serios: "Ce se întîmplă atunci cînd adevărul se bazează pe minciuni?" Poate nu au furat, dar au minţit, au înşelat, au fraierit în stînga şi în dreapta! Oare înşelăciunea nu e o formă de hoţie? Patriciu e meşter în poveşti. El le spune tuturor poveşti. Cum face şi atunci cînd are loc o tranzacţie cu nişte petrolişti coreeni! Problema pe care nu o atinge defel Solomon - şi de la care ar fi trebuit să înceapă ancheta despre "reţeta secretului", este următoarea: cine le-a permis să facă aceste tranzacţii? Cine le-a permis să cumpere pe nimica toată rafinării, terenuri, fabrici etc.? Să spunem că ei au riscat, că au investit în nişte fabrici falimentare, dar statul nu are nici un control asupra acestor averi fabuloase? Ce-au făcut guvernele care s-au succedat, cum de au permis această fraudă disproporţionată? Aşa se explică de ce nici unul nu dă socoteală, dimpotrivă, sfidează legile statului! Şi nu avem nici o întrebare măcar, ce fac aceşti "kapitalişti" cu banii? Rokefeller a investit în minuni culturale, ca MoMA, dar ai noştri? Or fi cumpărat oare măcar un tablou de artă? E bine că în final filmul face din aceste personaje nişte fantoşe, fiindcă le imaginează ca pe nişte manechine avînd în loc de cap un televizor, pe ecranul cărora ele apar, iar în comentariu ni se spune că la masă mai sînt doar firimituri, dar că locurile sînt ocupate. Trebuie să ne apropiem tiptil şi să le mîncăm în picioare. Mă uitam la acele figuri buhăite, inconştiente, Patriciu, Voiculescu et co., prezentaţi ca nişte eroi, dar, aşa cum am mai văzut şi în alte părţi, istoria le-a şters întotdeauna celor ca ei rînjetul de pe faţă. Şi cine o s-o facă primii? Chiar copiii lor, dacă vor merge puţin mai departe şi dacă se vor deştepta. Copiii acestor monştri îi vor decapita. E şi o secvenţă cînd un copil strică jocul de plastilină, care imaginează averea tatălui său. Apoi filmul mai are un laitmotiv, pe Ceauşescu, raportarea permanentă la el. A fost mai bine înainte sau acum? Dar este o mare greşeală a lui Solomon. Raportarea românilor nu este la Ceauşescu, ci la nivelul de viaţă existent în alte părţi ale lumii. Autorul este naiv dacă îşi imaginează că istoria unui popor se reduce la două epoci atît de scurte şi trecătoare. Lui îi scapă complet România profundă şi raportarea la marile valori ale lumii, la marile cuceriri ale omenirii.

Versiune de tiparit Kapitalismul vesel Versiune de tiparit

Trimite pe email articolul