ARHIVA "TRICOLORUL"
GENERALUL NAPOLEON CONTRA GENERALULUI TIFOS (IV)
De la sfîrșitul anilor '40, un spectru larg de antibiotice a devenit accesibil, ca un mijloc și mai eficient de combatere a tifosului. În ciuda acestor progrese, misterul continua să planeze asupra modului de contaminare, pentru că se părea că sînt necesare condiții speciale înainte ca boala să izbucnească într-o epidemie de proporții, asta după ce se observase că înmulțirea în număr mare a păduchilor nu este de ajuns spre a genera molime devastatoare. Savanții au remarcat că, printre aceste condiții, se numărau malnutriția și o existență sordidă, cu toate la un loc provocau epidemii cu rată ridicată de mortalitate. Deși tifosul este considerat o maladie pe cale de dispariție, totuși, în zonele izolate din Anzi, Himalaya și centrul Africii, el provoacă și astăzi victime, astfel încît nu avem decît să sperăm că, pe viitor, instituirea unor condiții capabile să îndepărteze pericolul va duce la eradicarea totală.
Prăbușirea lui Napoleon nu a fost un fenomen inevitabil. Dacă ar fi avut timp, răbdare și un oarecare dram de noroc, genialul militar și-ar fi putut extinde imperiul spre est, consolida administrația în țările cucerite și ar fi forțat Anglia la o izolare menită să o vlăguiască de puteri, Leul britanic putînd rage pe mări, dar fiind neputincios pe vastele întinderi de uscat euro-asiatice. Așa că putem spune fără teama de a greși că nu forțele armatelor pe care le-a avut de înfruntat , ci ghinionul și nerăbdarea proverbială a lui Napoleon au fost principalele responsabile de înfrîngerea împăratului francez. Napoleon a atins apogeul puterii și gloriei în primăvara lui 1812. Imperiul său se întindea de la granițele Rusiei și Austriei pînă pe coastele Mării Nordului, Atlanticului și Mediteranei. Trei dintre frații săi purtau coroane, Joseph ca rege al Spaniei, Louis ca rege al Olandei și Jerome, ca suveran al Westfalliei. Una dintre surorile Bonaparte era Marea Ducesă de Toscania, o altă prințesă, Borghese, în vreme ce a treia se căsătorise cu mareșalul Ioachim Murat, care stătea acum pe tronul Regatului Neapole. Eugene, fiul primei soții a lui Napoleon, Josephine de Beauharnais, fusese numit vicerege al Italiei. Însuși Napoleon, care divorțase de Josephine în 1809, aranjase o strălucită căsătorie cu arhiducesa Marie Louise, strănepoata Mariei Tereza și fiica lui Francisc, ultimul împărat romano-german și primul împărat al Austriei. Din această uniune venea pe lume, pe 20 martie 1811, primul său fiu legitim și moștenitor, căruia i s-a acordat imediat titlul de Rege al Romei.Dar toată această spendoare în care ajunsese să trăiască umila familie venită din Corsica, tot acest prestigiu imperial, toată aura de semizeu cu care Napoleon se înconjurase, avea să se zdrobească de stîncoasele țărmuri ale Albionului. În ciuda strădaniile sale, împăratul nu reușise să găsească nici un mijloc pentru a traversa îngustul Canal al Mînecii, lat de nici 40 km, adică o distanță mai mică decît puteau mărșălui trupele sale într-o singură zi... Marina Regală engleză îi bara calea. Mai mult, insolenții englezi reușiseră să stabilească un cap de pod pe continent, mai precis în Portugalia, iar armata franceză, deși superioară ca logistică și nu numai, nu se dovedise capabilă să-i scoată din liniile fortificate în care se adăpostiseră, la Torres Vedras, întrucît infanteriștii britanici erau permanent aprovizionați, prin intermediul flotei. (Va urma)
FREDERICK CARTWRIGHT
MICHAEL BIDDISS
Copyright Tricolorul
Versiune de tiparit 
Trimite pe email articolul
Pentru a comenta trebuie sa fiti conectat (logat). Apasati aici pentru a va conecta:
Login
Daca nu aveti cont va puteti face aici:
Creaza un cont gratuit
