Pentru împrospătarea memoriei
TOȚI SÎNT NIȘTE BANDIȚI!
L-am însoțit marți, la prînz, pe candidatul PRM la funcția de primar general al Capitalei într-o vizită prin Piața Bucur Obor. Lumea ne-a primit extraordinar de bine, pretutindeni pe unde treceam se formau grămezi spontane, de cîte 40-50 de cetățeni, sau "culoare vii de oameni", cum sunau reportajele AGERPRES despre vizitele lui Nicolae Ceaușescu.
E bună, e tonifiantă, din cînd în cînd, o "baie de popularitate", mai ales că eu sînt printre puținii politicieni din țară care se pot deplasa, în siguranță, peste tot, fără gardă și fără nici o ostilitate din partea cuiva. Asta, spre deosebire de Emil Constantinescu, care e, vorba lui Giovanni Papini, "un om sfîrșit". Dar nu pentru aplauze și autografe m-am deplasat eu în Piața Obor.
Am vrut să fiu alături de acest om, Ioan Radu, mai ales că, în ultimele zile, el s-a simțit destul de singur și mi-a transmis chiar că are senzația că unele filiale de sector îl boicotează. N-aș zice asta, dar un lucru e cert: în aproape toate filialele locale, la toate partidele, există orgolii nemăsurate, noii membri sînt primiți cu circumspecție, o adversitate tacită se instaurează rapid și cu greu mai poate cineva să se afirme. Am avut probleme de genul acesta în mai multe sectoare ale Capitalei și județe ale țării. La început, m-am implicat, am vrut să pricep de ce nu pot sta 2-3 români la un loc, parcă e o boală națională, nu alta! Atunci cînd mi-am dat seama că patimile sînt prea mari și că risc să devin eu paratrăznetul tuturor, care abia așteptau să se unească nu pentru ceva, ci contra cuiva, m-am lăsat păgubaș. Păstrînd proporțiile, m-am gîndit că e curată nebunie să te amesteci într-o ceartă de familie, pînă la urmă ei se împacă, dar tot tu ieși șifonat. Și am mai fost la piață pentru a lua pulsul populației. Acolo, printre tarabe, se vede cel mai bine starea de spirit a oamenilor. Piața e inima unui oraș. M-a durut sufletul de ce-am văzut. În primul rînd, o mizerie de nedescris, deși bieții oameni se străduiau, din răsputeri, să-și amenajeze tarabele, standurile și vitrinele cît mai modern și mai atrăgător. În al doilea rînd, m-a îngrijorat starea de spirit a oamenilor. Dacă aș scrie că aceștia sînt disperați, aș folosi un eufemism. Lumea e înnebunită, efectiv! "Cînd ne scăpați de bandiții ăștia?"; "Omorîți-l pe Țapul!"; "Blestemați să fie cei care-i mai votează!"; "Veniți o dată la Putere, pentru că nu mai rezistăm!"; "Terminați cu țiganii, ne jupoaie de vii!" etc. Un om, ceva mai cumpătat, mi-a spus: "Nu trebuie să-i strîngeți de gît, să-i sugrumați pe cei de la Putere - dar măcar să-i luați puțin de gîlci, să simtă ura noastră!". Am avut nefericita inspirație să întreb un grup de tîrgoveți: "Ce-ați face dacă ar fi, în locul meu, în mijlocul vostru, Emil Constantinescu?". Un vacarm de nedescris s-a dezlănțuit atunci, dar tot am priceput o frază inteligibilă: "L-am sfîșia de viu!". Așa după cum se poate bănui, cele mai aprige protestatare erau femeile. Pentru că ele duc tot greul gospodăriei, al țării, în fond. Am mai scris despre cantitatea uriașă de ură acumulată în straturile cele mai adînci ale populației, capabilă să miște plăcile tectonice, ca la un cutremur. Orice ar face și orice ar spune Emil Constantinescu, lumea e hotărîtă să-l linșeze. Efectiv, nu simbolic. Probabil că atunci îl voi salva, fiindcă așa e creștinește. Și ce m-a mai tulburat în această vizită? Sărăcia copleșitoare a oamenilor. Femei și bărbați veniți de la zeci sau sute de kilometri, pentru a-și vinde cîteva pungi cu semințe, sau niște prune uscate, ori cîteva legături de verdeață. "Cît cîștigi, măicuță, într-o zi?" - o întreb pe o țărancă din preajma Bucureștilor, care încearcă să vîndă, printre altele, niște sîmburi de caisă. "Păi, după ce plătesc toate dările, îmi rămîn fo 50 de mii de lei pe zi. În zilele bune. De multe ori, nu cîștig nimic". Mizeria e atît de mare, încît rămîn surprins cînd văd un om amărît care strînge, la piept, un puișor de cîine dalmațian, cu fundiță roșie, o veritabilă păpușică vie, de 6 săptămîni. "Ce faci cu cîinele? De unde l-ai luat?" - îl întreb pe om. "L-am cumpărat. Îl duc la copii, să se joace". Parcă nu-mi vine să cred. "Hăinuța" cățelușei pare un strai regesc, în comparație cu zdrențele sărmanului ei stăpîn. Ce i-o da de mîncare? Îl rog să aibă grijă de vietate, să o țină în viață. Mă îndepărtez, cu o strîngere de inimă. Cîțiva din suita improvizată care s-a format în jurul meu mă roagă să primesc niște cîini pe care ei îi iubesc, dar nu mai au cu ce să-i hrănească. Refuz, cu durere. Nu mai am unde să-i țin, am vreo 15, și eu. Multe întrebări despre ceea ce avem de gînd noi, cei de la PRM, cu pensionarii, cu producătorii agricoli, cu speculanții piețelor. E greu să explici, din mers, ce vrei să faci. Lumea nici nu așteaptă asta, important e că a pus întrebările care o frămîntă și și-a descărcat sufletul. Aflu că, doar cu puțin timp înainte de descinderea noastră în piață, nu mai puțin de 40 de polițiști au efectuat o razie la sînge. De ce? Ca să-i sperie pe oameni și să golească Oborul! Altă explicație nu există. Rușinoasă implicarea Poliției în politică. De fapt, aceasta e o mostră de "poliție politică", cu care nerușinatul Regim Constantinescu ne-a obișnuit. Numai că tîrgoveții n-au părăsit piața, dimpotrivă, auzind muzicile naționale care răsunau la stația de amplificare a microbuzului alb cu însemnele Vulturului Cruciat, s-au strîns ca la urs. Am dat mai multe autografe decît oricînd. Nu-mi place înălțarea la cer, sînt un om cu scaun la cap, dar au existat zeci de persoane, în special femei în vîrstă, care, efectiv, au vrut doar să mă atingă, să se convingă de faptul că exist. Da, exist! Nu m-au terminat prigonitorii mei, care mă hărțuiesc cu zeci de procese. Ei au mizat pe o prăbușire psihică, dar așa ceva nu s-a întîmplat, n-avea cum să se întîmple. Pentru simplul motiv că eu, unul (dar și milioanele de oameni cinstiți din această țară) mă știu cu conștiința curată, n-am greșit cu nimic nici în fața Legilor, nici în fața Poporului Român. Repet ceea ce este esențial: nu există, nicăieri în lume, delictul de opinie, ori eu asta am făcut, am scris și am vorbit, care-i problema? Am avut, pretutindeni pe unde am fost în țară (inclusiv în Piața Obor) bucuria să constat că populația a priceput în profunzime sacrificiul meu pentru cauza dreptății. Nu sînt un martir, nu sînt un crucificat - dar un idealist hăituit de tîlhari tot sînt, iar eu pot produce dovada sacrificiului meu. Pentru ei, pentru oamenii piețelor, și ai întreprinderilor jefuite, și ai scuarurilor de bloc, și ai cozilor - pentru ei fac tot ce fac. Nicidecum pentru mine. Și ce-am mai constatat eu în piață, printre miresmele crude sau aromate ale primăverii? Propria noastră sărăcie, a celor de la PRM. N-avem de nici unele. Materiale de propagandă - puține și modeste. Afișe și panouri - zero. Agenți electorali - pauză. Mă gîndeam la suma de 1 milion de dolari pe care însuși Viorel Lis mi-a spus, cu martori, că ar fi plătit-o candidatul PNȚCD Călin Cătălin Chiriță firmei internaționale de propagandă electorală "Saatchi and Saatchi", după care a mai azvîrlit în campanie alte 8 milioane de dolari! Doamne, cu 9 milioane de dolari eu aș fi rezolvat, în numai 6 luni, și problema cîinilor vagabonzi, și problema spațiilor de joacă, și problema apei calde pentru bucureșteni! Chestiuni esențiale, pe care C.C. Chiriță NU le-a rezolvat, timp de 4 ani, pe raza Sectorului 5, unde a fost primar. Dacă nu le-a soluționat la scară mică, atunci cum poate el să pretindă că le va soluționa la scară mare? Acest Chiriță nu e un băiat prost, dar campania lui atît de scumpă e, totuși, de un ridicol insuportabil: uitați-vă la toate afișele și videoclipurile lui, el mereu n-are timp, nu poate face poze întregi, fiindcă tocmai a ieșit pe ușă, ne zîmbește ba cu molarii din stînga, ba cu molarii din dreapta, ne împunge ba cu partea de sus a capului, ba cu cea de jos, ca să nu mai vorbim de mîna aia veșnic întinsă, ca de milog la Cimitirul Pătrunjelu. Eu cred că cetățenii, umiliți de atîta sărăcie, vor sancționa exemplar campania deșănțată a reprezentanților acelor partide care au nenorocit țara. Dacă și acum românii - atît în Capitală, cît și în restul țării - se vor mai lăsa induși în eroare de netrebnicii ăștia, atunci nu mai e nimic de spus și nici n-are rost să mai luptăm. Aparent, campania electorală din această primăvară n-are nici o legătură cu "Afacerea Costea". Și totuși... Și totuși, undeva, în straturile cele mai adînci, rădăcinile lor se întrepătrund. Am făcut și noi, cei de la PRM, unele dezvăluiri importante. Au făcut și alții. Scandalul e numai la început și se anunță mari ruperi de nori. Am fost șocat atunci cînd am întîlnit în presă numele lui Dumitru Iliescu. Îl mai țineți minte? Specimenul e un țigan parvenit, care, din maior torționar în decembrie '89, a intrat pe sub pielea lui Ion Iliescu, a devenit... general și șef al Serviciului de Protecție și Pază. Un infractor înnăscut. Un traficant de arme și samsar de mașini străine. În mai 1995, am dezvăluit, de la microfonul Senatului României, o serie de fărădelegi ale acestui impostor. După numai o oră, aveam să particip la recepția oferită în onoarea președintelui Germaniei, Roman Herzog, la Palatul Cotroceni. În timp ce dădeam mîna cu înaltul oaspete, Ion Iliescu mi-a reproșat, pe un ton violent: "Am auzit că te-ai dat (?!) la Dumitru Iliescu, fără să ai nici o probă. Ai să vezi, îți va da o replică!". Am rămas blocat. Oare cum aflase șeful Statului ce se vorbise la Senat, în numai o oră? Și de unde știa el că eu nu aveam probe și că adevărul este de partea omului său de casă, nici nu se discută? Atunci s-a produs despărțirea mea de Ion Iliescu. A ține partea, fățiș, unui escroc de calibru, e sub demnitatea unui președinte, ba aș merge mai departe și aș vorbi de complicitate. Eu, unul, nu știu cum poate pretinde Ion Iliescu că e "sărac și cinstit" din moment ce s-a înconjurat, aproape în totalitate, de indivizi "bogați și necinstiți"?! Nu e firesc. E nesănătos să ne pretindă cineva să-l credem. Atunci, prin oamenii săi de încredere de la Senat (în primul rînd Radu Timofte și Constantin Sava), Ion Iliescu a început să-mi facă șicane pentru ca, în final, să fiu nevoit, în semn de protest, să-mi dau demisia din funcția de membru al Comisiei de Apărare a Senatului României. Astăzi, cînd dau la tipar rîndurile de față (miercuri, 10 mai 2000) pe pagina I a ziarului "Evenimentul zilei" a apărut un grupaj masiv, cu poza lui Dumitru Iliescu, a vilei gigantice din Str. Ankara nr. 2 (unde acesta și-a deschis o firmă dubioasă, de protecție și pază), precum și titlurile: "Bani din BANCOREX, deturnați pe filiera Costea pentru Serviciul Secret al lui Iliescu. Francezii cer audierea lui Dumitru Iliescu, pentru că ar fi primit 300.000 de dolari de la Adrian Costea, prin intermediul lui Ion Cazacu, ca să-și înființeze o firmă de protecție și pază". Vedeți cum se leagă lucrurile? Cum poate pretinde Ion Iliescu că n-are nici o legătură cu Scandalul Costea? Are, prin oamenii lui, gen Dumitru Iliescu, Iosif Boda ș.a. Hai să admitem că "Evenimentul zilei" are unele prejudecăți față de Regimul Iliescu, deși, în ultimul timp, a dat de pămînt și cu Regimul Constantinescu. Ce ne facem însă cu două materiale extrem de dure care au apărut, în aceeași zi de miercuri, 10 mai, pe pagina I a unui ziar cu mult mai obiectiv, care se numește "Adevărul"? Primul este o anchetă draconică, intitulată "Președintele Constantinescu a extins împuternicirile dubiosului Costea pe tot Sud-Estul Europei". Al doilea este un pamflet al lui Cristian Tudor Popescu, pe care, personal, n-aș avea motive să-l elogiez, dar o fac pentru că am fost întotdeauna un om drept: "Urechile, zîmbetul, ciocul"... Ambele materiale leagă, indisolubil, numele lui Emil Constantinescu de numele lui Adrian Costea. Așa cum s-a întîmplat cu Afacerea Țigareta II, așa se întîmplă și acum: Regimul Iliescu a pasat Regimului Constantinescu, ca o ștafetă, rețelele de tip mafiot, care și-au continuat, nestingherit, activitatea, ba chiar și-au amplificat-o. Nu mi-am propus să fac o revistă a presei, dar nu pot să-mi ascund bucuria de-a constata că pînă și adversarii noștri din mass-media au ajuns la vorba noastră. Adevărul este că, cel puțin la noi, în Balcani, totul se află, mai devreme sau mai tîrziu. Totul! De ce scriu toate astea? Pentru a sublinia, încă o dată, că toți sînt niște bandiți. Uitați-vă doar la acest caz, anchetat de Justiția din Franța: ce ramificații, ce încrengături, cîte nume sonore, cîte partide sînt amestecate! Numai C.V.T. și PRM nu se găsesc pe nicăieri, te uiți cu lupa, dar, ce curios, inițialele astea nu apar! De ce? Foarte simplu: fiindcă noi n-am pretins că sîntem cinstiți, ci chiar am fost cinstiți! Și sîntem! Și vom fi mereu! Acesta e modul nostru de a trăi și de a face politică. Și e încă doar începutul, o să vedeți cîte vor mai ieși la lumină. Acum, la ora la care tipăresc revista, mă uit, cu un ochi, la Antena 1, unde se transmite, în direct, emisiunea "Se caută un primar". Nu sînt un om subiectiv, dar impresia mea coincide cu a multora: profesorul Ioan Radu le dă clasă la toți, e cel mai priceput în managementul unei metropole. La polul opus, candidatul PNR, Dan Alexandru Cristescu, care, prin firma sa "ACRO SRL", a efectuat lucrările la mai toate investițiile Serviciului Român de Informații, făcînd "fifty-fifty" zeci de miliarde de lei cu Virgil Măgureanu. Acum, drept răsplată, fostul director al SRI (și el, tot un mare corupt din anturajul lui Ion Iliescu) vrea să-l facă primar general al Capitalei! Numai că acest Cristescu are la Primărie tot atîtea șanse cîte are Asztaloș la Președinție. Adică zero! Caravana electorală merge înainte! Avalanșe de minciuni, de prefăcătorii, de ticăloșii. De data asta, nu candidații sînt de vină și nu ei dau vreun examen. Adevăratul și marele examen îl dă populația. Dacă nici acum nu are discernămînt să distingă între patrioți și mafioți, atunci să-și ia adio de la prezentul și viitorul ei. Anul 2000 e momentul crucial din Istoria modernă a României. Acum se va vedea dacă România e țara lui Eminescu sau țara lui Caragiale. Acum vom înțelege dacă Poporul Român e cel din "Spațiul Mioritic" de Lucian Blaga, sau din "Psihologia" lui Drăghicescu...
CORNELIU VADIM TUDOR
(Text reprodus din revista "Politica", nr. din 13 mai 2000. La scurt timp după ce PRM l-a făcut viceprimar general al Capitalei, Ioan Radu a dezertat în tabăra care furase alegerile prezidențiale din decembrie 2000, dovedind, și el, că "Boala de care suferă societatea românească e lipsa de caractere" - N. Iorga.)
Copyright Tricolorul
Versiune de tiparit 
Trimite pe email articolul
Pentru a comenta trebuie sa fiti conectat (logat). Apasati aici pentru a va conecta:
Login
Daca nu aveti cont va puteti face aici:
Creaza un cont gratuit
