La colt
Vincero sau Calea spre fericire (II)
Am văzut, de asemenea, librăriile și bibliotecile americane. Cititorul este tot atît de important ca și scriitorul. Intîlnirea dintre cititor și scriitor se petrece aici, în Library. Imaginea miilor de oameni care au nevoie de carte, care vin in biblioteci, adăpîndu-se din diferite cărți, este colosală. Și fiindcă mesele sînt constant ocupate, mulți cititori, mai ales tinerii, stau pe jos. Unii au și laptop-ul cu ei, unde își notează ce-i interesează dintr-o carte. Aceasta imagine a tînărului care citește rezemat de un raft de cărți, cred că este adevărata împlinire a unui scriitor. Un scriitor, dacă vede așa ceva, e complet motivat. În bibliotecile americane, care au rol și de librării, te simți motivat că Dumnezeu ți-a dat acest har de a scrie. Și cititorul este efectiv bombardat de scriitor cu tot felul de cărți. De fapt, într-o biblotecă publică americană găsești toată istoria literaturii, toate istoriile posibile și imposibile, adică toate genurile de cărți. Bibliotecile sînt adevărate universități, arhive și enciclopedii. Și mai presus de orice sînt un mod de a trăi. Un mod de a-ți petrece timpul alături de marii scriitori ai lumii. Nu există autor de referință să nu fie reprezentat cu cărțile importante traduse în engleză. Toți scriitorii mari ruși, de pildă, sînt traduși, de la Gogol și Cehov la frații Strugatski. Orice scriitor care a obținut un premiu internațional este tradus. După cum copleșitoare este oferta de biografii, un fel de spovedanii ale marilor vedete sau personalități care prezintă soluții de viață. La americani, rețetele fericirii, cuprinse în cărți sau reviste, sînt poate cele mai serioase întîlniri dintre cititor și scriitor. Aici se observă mai mult ca nicăieri faptul că miza este această viață, singura pe care o avem de trăit, singura certitudine adevărată. Așadar, nu trebuie să-ți pară rău că nu ești Puccini, că nu ai compus tu Turandot. Turandot este compusă pentru tine. Tu nu trebuie decît să te întîlnești cu această operă, să fii capabil s-o percepi și atunci îți vei da seama că a fost compusă pentru tine, pentru fericirea ta. Și în clipa aceea te simți ca făcînd parte din ea. Te simți ca făcînd parte din Puccini. Parcă tu i-ai sugerat să compună astfel, acest final sau această arie, așa cum i-a sugerat Haricleea Darclée să compună Vissi d'arte. Oamenii au creat pentru oameni. Chiar și spectacolele cu animale sînt create tot pentru oameni. Așa cum sînt filmele de desen animat. În America îți dai seama mai bine ca oriunde, și mai ales în Manhattan, unde s-a concentrat tot ce a creat mai frumos și mai profund omenirea, că jumătate din omenire joacă teatru pentru cealaltă jumătate, cum spunea Shakespare. Ești fie pe scenă, fie în fața ei. Una fără alta nu se poate. Ori s-a scris cu pana, ori citești ce s-a scris cu pana. Și e suficient să vezi filmul Quills, care vorbește de un dublu martiriu, al scriitorului și al cititorului. Nevoia de a scrie este tot atît de mare ca și aceea de a citi. Ambele presupun sacrificiul. Durch leiden, freude, spunea Beethoven. Prin suferință, la bucurie. Citeste mai mult...